Codul de conduită al utilizatorilor
Ultima actualizare: 1 iulie 2026
Prin accesarea sau utilizarea platformei Solveet („Platforma”), confirmi că ai citit, ai înțeles și ești de acord să respecți prezentul Cod de conduită al utilizatorilor („Codul de conduită”).
1. Obligații generale
Prin utilizarea Platformei, te obligi să:
- respecți toate legile și reglementările aplicabile din țara în care locuiești sau îți desfășori activitatea, inclusiv cele privind protecția datelor, proprietatea intelectuală, comunicațiile electronice, fiscalitatea și orice alte dispoziții legale aplicabile la nivel național, european sau internațional;
- furnizezi informații corecte, complete și actualizate atunci când creezi sau utilizezi contul tău și, atunci când este cazul, să oferi informațiile necesare procesării plăților sau verificării identității prin partenerii autorizați ai Solveet;
- utilizezi Platforma într-un mod legal, responsabil și conform Termenilor și Condițiilor;
- respecți în permanență regulile prevăzute în acest Cod de conduită. Solveet își rezervă dreptul de a suspenda sau închide orice cont care desfășoară activități considerate abuzive, înșelătoare, ofensatoare sau contrare intereselor Platformei, cu sau fără notificare prealabilă.
2. Comportamente interzise
Este interzis să:
- ocolești Platforma pentru a solicita sau oferi servicii ori plăți care au avut ca punct de plecare Solveet;
- soliciți, accepți sau efectuezi plăți în afara metodelor de plată puse la dispoziție de Platformă, în scopul evitării comisioanelor sau regulilor Solveet;
- manipulezi prețurile, disponibilitatea, profilurile sau orice funcționalitate a Platformei;
- împiedici sau afectezi utilizarea normală a Platformei de către alți utilizatori;
- publici sau distribui conținut ilegal, violent, amenințător, defăimător, discriminatoriu, obscen, pornografic ori orice alt conținut pe care Solveet îl consideră neadecvat;
- fraudezi sau încerci să manipulezi sistemul de plăți, rambursări sau orice mecanism financiar al Platformei;
- utilizezi nume, fotografii de profil, descrieri sau alte informații false ori înșelătoare;
- publici informații false, defăimătoare sau care încalcă drepturile altor persoane;
- încalci drepturile de autor, mărcile comerciale sau orice alte drepturi de proprietate intelectuală;
- divulgi informații confidențiale sau date personale ale altor utilizatori fără acordul acestora;
- promovezi produse, servicii sau activități fără legătură cu scopul Platformei, inclusiv spam sau publicitate nesolicitată;
- manipulezi sistemele de evaluare, recenzii sau orice mecanism destinat măsurării reputației utilizatorilor;
- hărțuiești, ameninți, intimidezi sau jignești alți utilizatori;
- utilizezi identitatea altei persoane sau datele acesteia fără permisiune;
- promovezi scheme piramidale, marketing multilevel, fraude sau alte activități înșelătoare;
- exploatezi sau pui în pericol persoane cu vârsta sub 18 ani;
- trimiți în mod repetat mesaje sau notificări cu scopul de a deranja, intimida sau perturba funcționarea Platformei;
- copiezi, modifici, decompilezi, adaptezi, reverse-engineer sau exploatezi Platforma fără acordul scris al Human Interaction SRL;
- introduci viruși, programe malițioase sau orice cod destinat afectării securității Platformei;
- încerci să obții acces neautorizat la conturi, sisteme sau baze de date;
- vinzi, transferi sau cedezi contul tău unei alte persoane fără acordul scris al Solveet;
- colectezi sau stochezi datele altor utilizatori fără consimțământul acestora;
- încalci viața privată a altor persoane prin publicarea sau distribuirea datelor lor personale fără drept;
- soliciți date personale de la persoane sub 18 ani;
- încalci orice lege sau reglementare aplicabilă;
- încurajezi sau participi la activități care constituie infracțiuni sau fapte ilicite;
- utilizezi Platforma pentru trafic de persoane, exploatare, prostituție, muncă forțată sau orice altă activitate ilegală;
- utilizezi Platforma pentru fraude, înșelăciuni, manipulare, phishing sau alte activități similare;
- comercializezi, sublicențiezi, închiriezi sau redistribui serviciile Solveet fără acordul scris al Human Interaction SRL.
3. Încălcarea Codului de conduită
Încălcarea prezentului Cod de conduită poate conduce, în funcție de gravitatea situației, la:
- avertisment;
- eliminarea conținutului publicat;
- suspendarea temporară a contului;
- suspendarea funcționalităților contului;
- închiderea definitivă a contului;
- reținerea sumelor datorate, atunci când legislația permite;
- sesizarea autorităților competente, dacă este cazul.
Aceste măsuri pot fi aplicate în conformitate cu Termenii și Condițiile Solveet și cu celelalte politici aplicabile ale Platformei.